Cel mai lung colind din lume, scris vreodată – este provocarea pe care Oriflame a lansat-o audienței din peste 12 tări din Europa Centrală și de Sud-Est, cu ocazia sărbătorilor de sfârșit de an.
Proiectul se derulează sub umbrela mesajului de iarnă “Make a Wish”, susținut de Oriflame alături de oferte special create pentru acest eveniment, și este disponibil pentru fiecare țară ce l-a implementat sub forma unui landingpage, de exemplu http://pl.oriflame.com/campaigns/christmas-jingle/christmas-jingle pentru Polonia – linkul este valabil pe perioada campaniei, până la sfârșitul anului 2015.
Povestea stă așa: am cerut oamenilor să adopte ficare câte o literă dintr-un colind, pentru a interpreta intr-un mod simbolic deschiderea către dragoste și bucurie. Sunt valori universale ce se regăsesc în toate culturile țărilor în care rulează această provocare.
Un colind folosit în toate țările Europei
Fiecare cultură are tradițiile specifice pentru sărbătorile de iarna, e drept. Am căutat să găsim în schimb numitorul comun, versurile pe care le poți fredona în același fel, pe aceeași melodie, ca într-un univers în care, pentru ocazii specifice, există un manifest universal al bucuriei.
Cum funcționează? 1, 2, 3!
- Adopți prima literă disponibilă din colind.
- O personalizezi cu dorința pe care o ai de sărbători.
- Îi dai share pe Facebook pentru a afla toți prietenii care este visul tău. Dorință cu dorintă se formează un colind atât de lung, încât dacă ai uni variantele sale din toate țările în care este implementată campania, se formează cel mai lung colind scris vreodată!
Cu fiecare colind fredonat de sărbători oamenii împart bucurie, dragoste și recunoștință. Sunt clipe în care sunt împărtășite cele mai frumoase momente în familie sau cu prieteni dragi. Pentru Oriflame acest context se transformă în misiunea de a susține energia împlinirii visurilor tuturor, de a veni in întampinarea oamenilor cu idei de cadouri în ediție specială, și de a oferi o provocare pentru fiecare om de a-și împărtăși dorința sa de sărbători către prietenii dragi. – Adelina Toma, Senior Online & Social Media Specialist CE Cosmetics Oriflame România.
Cu gandul la sărbători încă din august
Pentru a ne asigura că toate piețele Oriflame ce vor primi proiectul au timp să-l naturalizeze, să-l testeze și să-l administreze, am început procesul de lucru încă de la jumătatea anului, când ideea de sărbători de iarnă părea atât de departe!
În centrul proiectului se află landingpage-ul dedicat, unde audiența are posibilitatea de a participa atât de pe laptop cât și folosind orice smartphone. Pentru amplificarea campaniei au fost declinate materiale pentru a folosi la maximum potențialul mediului digital, incluzand de exemplu un sistem automatizat de newslettere pentru fiecare etapă a concursului desfășurat pe pagina dedicată.
Cum tratezi un plan media valabil în 12 țări
Alături de Oriflame, am venit mereu aproape de audiență prin proiecte inovative în social media, ce îmbrătișează formatele nou apărute. Campania de Sărbători de iarnă este o oportunitate de a oferi oamenilor posibilitatea de a afla de această misiune, de a scrie împreună cel mai lung colind. Astfel am avut prilejul să transformăm complexitatea implementării unui plan media în mai multe țări într-un avantaj al campaniei în care ad-urile au o componentă vizuală puternică și transmit un mesaj unitar, ușor de naturalizat apoi în fiecare limbă. – Bianca Leafu, Digital Media Planner la Conversion.